Parcul Cetăţii Deva

Parcul Cetăţii este situat în centrul istoric al municipiului, la poalele Cetăţii Deva şi în secolele trecute a fost grădina Palatului Magna Curia, una dintre reşedinţele celor mai importanţi principi ai Transilvaniei.

De “grădina Devei”, cum era supranumit parcul de la poalele Cetăţii, se leagă şi numele lui Dr. Petru Groza, om politic român. ”La dorinţa sa, pe terenul din jurul casei suntaduşi de la Parcul Dendrologic Simeria o mulţime de puieţi de diferite specii. În acest parc public sunt construite alei, o filigorie, unde cânta pe vremuri fanfara militară, sunt montate bănci şi doi grădinari sunt aduşi să se ocupe de întreţinerea parcului. Conform uzanţelor vremii, orice parc public orăşenesc conţinea în centrul lui Chioşcul orchestrei, sau Filigoria, loc de întâlnire şi popas pentru vizitatori, unii veniţi la cura Băilor Saline, alţii în drum spre baia publică, ce a existat până în anii 1970. În parc, s-au mai adăugat statuia lui Mihai Eminescu şi un loc de joacă pentru copii, iar prin anii 1970-1980 şi o mini grădină zoologică. Statuia regelui Decebal, sculptată de Moga Radu din Brad, i-o datorăm tot iniţiativei lui Petru Groza, precum şi construirea stadionului “la umbră”, lângă Dealul Cetăţii şi a serelor de flori. Ulterior, el a donat Primăriei Deva terenul din jur, unde a fost amenajat parcul. Potrivit autorului volumului “Parcuri şi Grădini din România”, arhitectul Rică Marcus, parcul cetăţii conţine, în principiu, aceleaşi specii ca şi Parcul Dendrologic Simeria, dar nu atât de numeroase.” Sursa: Săptămânalul Replica

Dacă ajungeţi în Parcul Cetăţii, vă recomandăm să mergeţi şi la statuia pedestră a regelui Decebal, amplasată în stânga intrării principale în parc. Statuia, operă a profesorului Radu Moga din Brad, are săpate 4 basoreliefuri. În faţă este lupoaica ce îi alăptează pe Romulus şi Remus, în dreapta portretele lui Avram Iancu şi Horea, Cloşca și Crişan, iar în spate câteva versuri ale poetului George Coșbuc ( “Dar nestrămutați strămoșii/ Tot cu arma-n mâini au stat/Au văzut și munți de oase/ Și de sânge râuri roșii/Dar din țara lor nu-iscoase/Nici potop și nici furtună”). Al patrulea basorelief, care conținea inițial conturul României Mari, a fost eliminat în 1944 și înlocuit în anul 1966 cu o scenă de luptă de pe Columna luiTraian, operă a sculptorului Nicolae Adam din Orăștie.

Tot în parcul cetaţii poate fi admirată şi statuia poetului Mihai Eminescu, sculptată in 1970 de Tudor Panait. Mihai Eminescu este poetul naţional al românilor şi poet universal: „Un om poate avea nimic având totul şi totul având nimic“ (Mihai Eminescu)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *